De-a lungul anilor, consumatorii de uleiuri au întâlnit numeroase moduri de a indica clasele de viscozitate ale lubrifianţilor folosite în fabricaţia de lubrifianţi. Acestea sunt clasele de viscozitate SAE (Society of Automotive Engineers = Asociaţia Inginerilor de Automobile) pentru uleiurile de transmisie şi de motor, clasele de viscozitate AGMA (American Gear Manufacturers Association = Asociaţia Producătorilor Americani de Angrenaje) pentru uleiurile de angrenaje, SUS (Saybolt Universal Seconds = Secunde Saybolt Universal), cSt (viscozitatea cinematică exprimată în centistokes) şi viscozitatea absolută. Ca să crească confuzia, se pot aplica două scale de temperatură (Fahrenheit şi Celsius) pentru majoritatea acestora, fără să mai menţionăm că viscozitatea poate fi prezentată fie la 40°C (104°F) fie la 100°C (212°F).
În 1975, ISO (International Standards Organisation = Organizaţia Internaţională de Standardizare), împreună cu ASTM (American Society for Testing and Materials = Asociaţia Americană pentru Testare şi Materiale), STLE (Society of Tribologist and Lubrication Engineers = Societatea Inginerilor Tribologişti şi din Lubrifiere), BSI (British Standards Institute = Institutul Britanic pentru Standarde) şi DIN (Deutsches Institute für Normung = Institutul German de Standardizare) au căzut de acord asupra unei singure abordări care să minimizeze confuziile. Aceasta este cunoscută sub numele de ISO VG (International Standards Organisation Viscosity Grade = clasele de viscozitate ISO).
Nu trebuie să aşteptaţi prea mult ca cineva să spună că viscozitatea este cea mai importantă proprietate fizică a unui fluid când este vorba de determinarea cerinţelor de lubrifiere. Aşa că, ce este viscozitatea?
Viscozitatea indică măsura în care uleiul dezvoltă o rezistenţă la curgere (efortul de forfecare) în anumite condiţii. Ca să simplificăm, viscozitatea reprezintă măsura în care uleiul are tendinţa de a rămâne imobil când este impins (forfecare) de către componentele mecanice în mişcare.
Scopul sistemului ISO de clasificarea viscozităţilor este de a stabili o metodă de măsurare a viscozităţilor astfel încât furnizorii de lubrifianţi, proiectanţii de echipamente şi utilizatorii să aibă o bază comună (standardizată) pentru a marca şi selecta lubrifianţii lichizi.
Au fost analizate diferite abordări înainte ca ISO Technical Committee (TC23) să stabilească o abordare care să fie logică şi simplu de utilizat. Sunt câteva criterii importante de menţionat de la început, printre care:
- Raportarea lubrifiantului la o temperatură nominală pentru sistemele industriale;
- Utilizarea unui model care armonizează incertitudinile impuse de toleranţele dimensionale de fabricaţie;
- Utilizarea unui model care are o bună repetabilitate pe întreaga scală;
- Utilizarea unui model care foloseşte un număr mic, uşor de aplicat, de clase de viscozitate.
Temperatura de referinţă pentru clasificare trebuie să fie suficient de apropiată de temperatura medie întâlnită în practica industrială. Ea trebuie să fie, de asemenea, strâns corelată cu alte temperaturi selectate pentru definirea altor proprietăţi, ca indicele de viscozitate, care pot ajuta în descrierea unui lubrifiant. Un studiu al temperaturilor posibile indică temperatura de 40°C (104°F) ca fiind potrivită pentru clasificarea lubrifianţilor industriali, ca şi pentru proprietăţile definitorii ale lubrifianţilor menţionate mai sus. De aceea, această clasificare ISO a viscozităţilor se bazează pe viscozitatea cinematică la 40°C (104°F).
Această clasificare defineşte 20 de clase de viscozitate în domeniul de la 2 până la 2.300 mm2/s (1 mm2/s = 1 cSt) la 40°C (104°F). Fiecare clasă de viscozitate este desemnată prin numărul întreg, cel mai apropiat de punctul de mijloc al domeniului de viscozitate cinematică respectiv, exprimat în mm2/s la 40°C (104°F), şi este permis un domeniu extins cu ±10% din această valoare. Cele 20 de clase de viscozitate şi limitele lor specifice sunt listate în tabelul 1.
Tabelul 2 pune alături câteva metode uzuale de măsurarea viscozităţii. Dacă un practician se descurcă onorabil doar cu o anumită metodă, uneori poate dori să vadă domeniile de viscozitate corelate indicate şi de altă metodă; tot ce are de făcut este să ducă o linie orizontală prin centru clasei de viscozitate alese şi să vadă corelarea cu celelalte metode.